Decembrie

Multi dintre romani au scris despre ziua Romaniei, despre faptul ca sunt mandri sau poate doar ca e deja decembrie, se apropie sarbatorile, vine vremea cadourilor pentru micuti, zilele libere in cazul in care mai inveti si intr-un liceu ca Nicolae Toniza… Eu nu voi scrie despre asta. Daca as fi vrut sa scriu, nu m-as fi trezit la unu si trei minute, adica deja la inceputul celei de-a doua zi din decembrie. De fapt, asa cum am promis, ar fi trebuit sa stau de-o parte pana pe 14 decembrie. Insa a intervenit o mica schimbare… Stii ca exista momente in care te simti eliberat de ceva care te apasa de multa vreme? Stii senzatia aia de eliberare si totodata de impacare cu tine insusti? Nu stii foarte bine de ce, dar simti nevoia sa zambeti si sa-i faci si pe ceilalti sa zambeasca…? O stare de genul asta ma bantuie pe mine acum. De cateva saptamani incoace am inceput sa cad intr-o usoara stare de depresie, mai mult de melancolie, tristete desi motivul nu l-am gasit inca. M-am desprins brusc de starea aia si ma bucur pentru ca rar gasesti persoane care sa te faca sa te simti cu adevarat bine si in siguranta cand te simti rau dintr-un motiv pe care nici macar tu nu-l stii. 1 decembrie pentru mine a fost o zi oarecare, in prima jumatate dormind cu pofta acoperita de plapuma groasa si trezindu-ma linsa pe picior de catelusa mea. Ritualul nu a fost mai deosebit ca in alte zile, urmand spalatul, mancatul, calculatorul (desi am spus ca fac o pauza), tvul s.a. Abia cu cateva minute inainte de ora 0:00 am aflat ceva care mi-a luminat mintea. Acum ma simt in siguranta, ma simt atat de bine incat parca nu e bine… Ciudat ca asa cum nu-mi vine sa cred cand intalnesc oameni buni, simpatici si prietenosi, asa nu prea imi vine sa cred cand ma simt prea bine. Urmeaza ceva. Nu-mi place sa gandesc asa, dar de aproape un an de zile am fost obligata sa fiu suspicioasa, pentru ca astfel crestea increderea in minte, nu mai ascultam de ceilalti, eram doar eu si cu mine. Si vine iarasi momentul sa fac o promisiune. Ziceam de mai multa vreme ca de mult imi doream sa spun la sfarsit de an ce impresii si reusite mi-a dat anul care tocmai se termina si la inceputul anului nou sa-mi astern pe hartie asteptarile and so… Niciodata nu m-am prea tinut de cuvant, ori erau vorbe in vant, planurile respectandu-le pe un termen scurt. Acum am unde sa-mi astern gandurile si planurile, indiferent daca publicul nu este cel pe care mi l-am dorit. In fapt, nici macar nu stiu unde ajung aceste cuvinte. E ca si cum ai scrie o scrisoare pe care ai rula-o si ai baga-o intr-o sticla, aruncand-o apoi in mare, nestiind daca mesajul va ajunge vreodata undeva si poate chiar acolo unde te-ai gandit tu ca ar trebui… Uneori frustranta ideea, alteori indiferenta. Si spuneam ca fac o promisiune. Well, aceasta consta in ceea ce-mi canta Snow Patrol de mai bine de cateva ore incontinuu: Never gonna fall in love again. In alta ordine de idei, si eu ca si altii, ma bucur nespus de venirea iernii. Imi doresc ca de Craciun sa ninga frumos, sa simt din nou suspansul acela dinaintea descoperirii cadourilor sub brad si apoi desfacerea acestora. Sincer, desi stiu ca a venit iarna am mult asteptari de la ceilalti, nu de la anumite persoane, ci in general de la ceilalti. Imi doresc multe chestii iarna asta, dar eu nu ma astept la vreun cadou. De Craciun imi doresc sa am macar un pachetel acolo, cat de mic, dar sa fie, insa nu vreau chestii marete. Ma multumesc cu o ninsoare frumoasa, cu o plimbare la bradul acela urias ale carui lumini s-au aprins in seara asta… Poate va deveni si Bucuresiul in sfarsit ceva mai bun. Nu mi-au placut decoratiile din oras de anul trecut. Oare Craciunul 2007 cum o sa fie? 8->

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu