Nu cumva scara mea are prea putine trepte?

Exista momente in care ma gandesc de ce nu pot sa imi aleg eu drumul. De ce nu am mai multe optiuni din care sa aleg? Parca as avea in fata ochilor o scara lunga, dar care nu are suficiente trepte. Cum sa-mi aleg drumul potrivit daca nu stiu de unde sa aleg? Daca nu stiu cum sa pun piciorul mai bine pe urmatoarea treapta astfel incat sa ma asigur ca nu o sa cad? Imi dau seama ca nu e vorba despre putinele optiuni ci de felul.. ciudat, poate.. in care gandesc. Oare am senzatia ca avand o scara cu mai multe trepte, cat mai apropiate unele de celalalte, voi urca mai repede si astfel voi ajunge sus mult mai usor? Poate. Si ar fi rau sa gandesc asa. Pentru ca nu e deloc bine. Si nici imaginea scarii nu e cea mai potrivita. Mai bun ar fi un labirint, pentru ca imaginea unui labirint ma inspaimanta si asa m-ar impinge inapoi in realitatea logica. De ce sa vreau sa imi complic existenta cerand cat mai multe optiuni din care sa aleg? Acum cateva saptamani aveam doua. Acum am una singura si e mai bine asa. Suntem intr-o continua cautare. De cand ne nastem si pana ne dam duhul. Nici inceputul, nici sfarsitul nu ni-l alegem noi. Cu cat inaintam in varsta cu atat avem mai multe de facut, mai multe de invatat, de experimentat. Mda.. Si daca ai impresia de mic ca stii destule ce se intampla? Stii ce te asteapta, nu ai nevoie de sfaturi, iti poti alege drumul pe care sa-l urmezi singur/a. Si ajungi sus. Cu noroc, cu munca dar.. ajungi. Ce faci de acolo? Ma gandesc cu groaza la asta. Parca ma vad terminand facul.. nu. Nu, merg prea departe. Ma vad intrand la arhitectura, cu brio doar muncesc din clasa a 11-a pentru admitere … Ce fac acolo? Constat ca nu ma prea pasioneaza. Trebuie insa sa raman in facultate, imi trebuie bani, trebuie sa il stiu pe tata bucurios ca fiica lui mijlocie a intrat la facultatea de arhitectura si face treaba foarte bine. Nu? Vise, vise … Si totusi ma framanta problema asta. Si nu e numai treaba asta. Observ cum se degradeaza orasul asta cu fiecare zi care trece. Nu am sa parasesc Romania pentru ca stiu cate trebuiesc facute. In prezent majoritatea nu fac nimic bun. Iar cei care fac, nu sunt bagati in seama… Nu stiu… Haios ca par sa ma preocupe problemele de viitor, de cele din prezent indepartandu-ma. Am un mare noroc cu noua clasa. Parca ar fi o binecuvantare. Nu mai am de-a face cu golanii aia dereglati. Relaxareee. Si totusi. Nu cumva scara mea are prea putine trepte? Daca cobor o treapta ma vad in multimea aia jegoasa.. a golanilor, a ratatilor, a celor ce nu vor avea niciodata nimic de facut in viata pentru ca ori nu le pasa ori nu au avut cum sa faca fata lumii dure in care traiesc. Iar cand ma uit in sus, mi se face frica. Cum o sa rezist eu? Important e sa ma mentin pe locul pe care am ajuns. Off!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu